Altceva nu vrea?

"Cutremurele de pămînt sînt un duşman străvechi al omenirii. Ele au pricinuit şi pricinuiesc şi acum multe nenorociri şi mari pagube materiale. 

Pot fi puse fenomenele seismice în slujba omului? 

S-a constatat că da, pot. Geofizicienii au elaborat şi aplicat pe scară largă metode seismice de prospectare a minereurilor utile. Aceste metode sînt bazate pe studiul propagării undelor seismice provocate de explozii artificiale.

După cum ştim, în diferite roci viteza de propagare a oscilaţiilor seismice este diferită. Această deosebire în propagarea undelor este folosită în scopuri practice.

Se procedează în felul următor. Într-un anumit punct al suprafeţei se produce o explozie care generează unde seismice. La o oarecare distanţă se instalează un seismograf. Ştiind lungimea distanţei şi timpul de parcurs al undei seismice, se poate stabili uşor viteza de propagare a şocului. Dacă vom schimba distanţa dintre seismograf şi punctele exploziei, vom deţine date asupra structurii complexului, vom afla adîncimea la care se află rocile stabile şi, de asemenea, vom putea rezolva o serie de alte probleme practice.

...

Studierea complexelor de pămînturi se face nu numai cu ajutorul cutremurelor artificiale, ci folosindu-se şi puternicele şocuri subterane naturale. Studiind caracterul propagării undelor seismice în timpul cutremurelor de pămînt, oamenii de ştiinţă au putut să obţină date referitoare la structura internă a Pămîntului, la existenţa unor strate de densitate diferită în adîncurile globului pămîntesc.

Cunoscutul seismolog rus B. B. Galitîn spunea în legătură cu aceasta că cutremurele de pămînt sînt un original felinar, care, aprinzîndu-se numai pentru o clipă, luminează subsolurile adînci ale Pămîntului.

În fine, observaţiile asupra oscilaţiilor suprafeţei terestre ajută la descoperirea exploziilor atomice. Lucrul acesta face din metoda seismică o formă extrem de importantă de control asupra efectuării experienţelor cu bombe atomice."

(A.K. LARIONOV, GEOLOGIA DISTRACTIVĂ, 1961)

Hăinuţa

"8. Sisteme cristalografice

În regnul mineral, simetria este limitată la 32 de clase de simetrie, care pot fi deduse prin asocierea diferitelor elemente de simetrie, respectîndu-se regulile enunţate.

Clasele de simetrie se grupează în şapte sisteme cristalografice.

O clasă de simetrie înglobează formele cristalografice care admit aceeaşi formulă de simetrie. Deci, fiecare dintre cele 32 de clase de simetrie este caracterizată printr-o anumită asociere de elemente de simetrie.

Sistemul cristalografic înglobează formele poliedrice ale căror feţe pot fi raportate la acelaşi sistem de axe de referinţă, adică la aceleaşi axe cristalografice. Există şapte sisteme cristalografice, şi anume: triclinic, monoclinic, rombic, trigonal sau romboedric, patratic sau tetragonal, hexagonal şi cubic. După unii autori, sistemul trigonal este inclus în sistemul hexagonal, considerat în sens larg.

Avînd în vedere ordinul axei de simetrie (A3 la cristalele din sistemul trigonal şi A6 la sistemul hexagonal), în cursul de faţă cele două sisteme sînt prezentate independent.

Sistemul triclinic prezintă simetria cea mai scăzută, pe cînd sistemul teseral, simetria cea mai ridicată."

(MINERALOGIE şi PETROGRAFIE, 1965, Bucureşti, V. Manilici)

Saturaţia

"Dacitele, denumite după Dacia, sînt roci efuzive neovulcanice, corespunzătoare grandioritelor. Sînt roci de culoare neagră, cenuşie-închis sau cenuşie-verzuie, cu structura hipocristalin-porfirică.

Cu ochiul liber sau cu lupa se recunosc în masa acestora fenocristalele milimetrice de feldspat plagioclaz, reprezentat prin oligoclaz sau andezin, mai rar labrador, cuarţ corodat, hornblendă verde, biotit sau andezin, împlîntate într-o pastă vitroasă, hipocristalină sau criptocristalină, alcătuită din sticlă vulcanică de culoare neagră ori brună, în care plutesc cristale foarte mărunte (microlite) de feldspat plagioclaz, amfiboli (fig. 169, a şi b), piroxeni, biotit, magnetit etc.

                                            a                            b                                  c

Fig. 169. Tipuri de dacite:

a-hialodacit; b-dacit; c-dacit cu hipersten,

În cazuri rare, pasta apare alcătuită exclusiv din microlitele amintite, cînd roca reprezintă structura holocristalină, sau exclusiv din sticlă, cum este cazul la varietăţile numite hialodacite.

După natura fenocristalelor se deosebesc: dacite amfibolice, piroxenice, biotitice etc., care se pot recunoaşte relativ uşor după forma cristalografică bine dezvoltată a acestor minerale. În general, aceste varietăţi se deosebesc şi prin culoare, cele amfibolice avînd culoare verzuie, iar celelalte, cenuşie-închis.

Sub influenţa soluţiilor hidrotermale, toate varietăţile de dacite suferă fenomene de cloritizare, dobîndind culoare verde, de sericitizare, caolinizare, silicifiere, devenind albe.

Ca şi granodioritele, din punct de vedere chimic ele se încadrează în categoria rocilor acide cu tendinţă de trecere spre cele intermediare.

Se întrebuinţează ca piatră de pavaj şi pentru construcţii.

Se cunosc în Munţii Apuseni, la: Cetraşu, Buru, Ocoliş, Lunca-Arieş ş.a., lanţul vulcanic Caş-Gutîi-Ţibleş la: Dăneşti, Baia Sprie, Săsar, Băiţa etc. în Munţii Rodnei, la: Poiana Ilvei, Sîngeorz-Băi etc.

Rocile paleovulcanice corespunzătoare dacitelor sînt tipuri de porfire cuarţifere. Ele se deosebesc de dacite prin faptul că nu au pasta parţial sau total recristalizată, iar de porfirele cuarţifere corespunzătoare riolitelor - prin compoziţia chimică, respectiv compoziţia mineralogică, acestea fiind mai apropiate de a dacitelor.

Dacite se exploatează la Dăneşti (reg. Maramureş), Săcărîmb (reg. Hunedoare), Poeni, Bologa, Băişoara etc. (reg. Cluj) ş.a. Tufuri dacitice întrebuinţate ca materiale de construcţie se exploatează la: Aluniş, Apahida, Borşa-Gherla, Iclod, Căşeiu, Dej, Cubleş etc., din Bazinul Transilvaniei."

(MINERALOGIE şi PETROGRAFIE, 1965, Bucureşti, V. Manilici)

Na că scriu volumul II

"2. Proprietăţile electrice ale mineralelor

Ca şi celelalte corpuri, din punct de vedere electric, mineralele se împart în bune şi rele conducătoare de electricitate, primele avînd, în genere, luciu metalic.

Conductibilitatea electrică variază în funcţie de direcţie, avînd la hematit, spre exemplu, pe direcţie perpendiculară  pe A3 o valoare de 1,96 ori mai mare decît după direcţia acestuia.

Prin încălzirea unui contact dintre anumite minerale bune conducătoare de electricitate, cum este cazul piritei şi calcopiritei, ia naştere un curent termoelectric, a cărui intensitate variază după natura mineralelor, iar prin încălzirea mineralelor cu axe polare de simetrie (turmalina), acestea se încarcă la cele două capete ale axei polare cu electricitate de semn contrar, fenomenul purtînd denumirea de piroelectricitate.

O deosebită importanţă practică o prezintă fenomenul de piezoelectricitate, constînd în încărcarea cu electricitate de semn contrar, sub acţiunea presiunii exercitate după direcţia unei axe polare a mineralului. Fenomene evidente de piezoelectricitate se obţin la plăcile de cuarţ nemaclat, tăiate perpendicular pe A2, utilizate la construirea numeroaselor aparate bazate pe valorificarea acestei proprietăţi. Efecte similare se obţin la cristalele de zahăr din trestie-de-zahăr, sare Seignette, titanat de bariu ş.a.

Conductibilitatea ridicată a unor minerale, în special al sulfurilor, în raport cu a silicaţilor este folosită în prospectarea geologică pentru detectarea acumulărilor de sulfuri din scoarţa terestră.

3. Proprietăţile magnetice ale mineralelor

Unele minerale au proprietatea de a fi atrase de magnet, fiind denumite paramagnetice, iar altele sînt respinse, fiind denumite diamagnetice. Dacă între polii unui magnet se suspendă o baghetă dintr-un mineral oarecare, bagheta se va orienta paralel cu liniile de forţă, dacă mineralul este paramagnetic sau perpendicular pe liniile de forţă, în cazul unui mineral diamagnetic. Aceeaşi experienţă se poate face şi cu pulberi minerale aşezate într-un tub de sticlă cu pereţii subţiri, care se plasează între polii magnetului, şi în acest caz pulberea mineralelor paramagnetice se orienteză axial, după liniile de forţă, pe cînd acele diamagnetice - ecuatorial. Orientarea corpurilor în cîmpul magnetic se datoreşte magnetizării lor prin inducţie, determinată de cîmpul respectiv.

La unele minerale, ca magnetit şi pirolină, magnetismul este permanent, în special cînd mineralul prezintă un început de alterare. Altele sînt atrase de magnet numai după ce au fost prăjite, ca, de exemplu: olivina, augitul, hornblenda, granaţii etc., ceea ce se explică printr-o descompunere a mineralelor respective şi formarea de gamaFe2O3, magnetic. Această proprietate serveşte la separarea lor de alte minerale nemagnetice, ca: felspaţii nefelin, leucit etc., şi îşi găseşte aplicaţii tehnice în procesul de preparare a minereurilor pe cale magnetică. Magnetismul mineralelor este folosit în prospectarea geologică pentru detectarea acumulărilor de asemenea minerale din scoarţa terestră."

(MINERALOGIE şi PETROGRAFIE, 1965, Bucureşti,V. Manilici)